Să discutăm despre contractul de donație și în particular despre situația în care mai simplu spus, donatarul, deci cel care a primit donația ar putea să piardă o donație. Deși legea indică clar, că donația este irevocabilă, totuși există excepții, deci donatorul, cel care oferă o donație, are la îndemîna sa un drept de revocare, altfel spus un drept de a solicita ca bunul donat să-i fie transmis, dar atenție, cazurile în care donatorul poate uza de dreptul de revocare sunt doar cele prevăzut de lege sau de contract.
Cum exercită donatorul dreptul de revocare a donației?
Donatorul își exercită dreptul de revocare prin notificare adresată donatarului sau moștenitorilor săi. Iar în cazul revocării donației pentru ingratitudine dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, de către oricare moștenitor al donatorului.
În ce termen donatorul poate exercită dreptul la revocarea donației?
Donatorul sau după caz moștenitorul său (în cazul moștenitorului ne referim la revocarea pentru ingratitudine) poate exercita dreptul de revocare a donației în temeiul legii în termen de 1 an din momentul în care el a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască circumstanța care îl îndreptățește să revoce, dar nu mai tîrziu de 3 ani din momentul dobîndirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat. Contractul de donație poate să prevadă și un alt termen de notificare pentru temeiurile contractuale de revocare a donației.
Care sunt circumstanțele care îl îndreptățește pe donator să solicite revocarea donației?
Donatorul are dreptul să revoce donația dacă donatarul a atentat la viața donatorului sau a unei persoane apropiate acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită față de donator sau față de o persoană apropiată acestuia, fapt care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreținerea datorată.
Donatorul are dreptul să revoce donația dacă nu este în stare să se întrețină din contul patrimoniului sau venitului său. Se prezumă că donatorul nu este în stare să se întrețină dacă sînt întrunite condițiile stabilite de lege pentru a cere întreținere de la o altă persoană sau pentru a primi prestații de asigurări sociale în sistemul public, chiar dacă donatorul nu a exercitat aceste drepturi.
Donatorul are dreptul să revoce donația în situația în care există alte circumstanțe decisive care au stat la baza încheierii contractului (boala fatală a donatorului, intenția de căsătorie sau căsătoria donatarului, relația de căsătorie dintre donator și donatar etc.) și care s-au schimbat esențial după încheierea contractului, dacă în urma acestei schimbări:
Dreptul de revocare menționat mai sus apare doar dacă: