Vreau să-mi întocmiți doar cererea de chemare în judecată
Se întâmplă frecvent, fie la consultațiile juridice petrecute în oficiu sau telefonic, la un anumit moment să fim solicitați doar pentru întocmirea cererii de chemare în judecată. Și atunci politicos vom refuza, dar de fiecare dată aducând explicațiile de rigoare pentru a ne fi înțeles corect gestul.
Apărarea unui drept încălcat nu echivalează cu depunerea doar a unei cereri de chemare în judecată. Procesul de apărare a unui drept încălcat este mult mai complex, aparent chiar și în acele situații în care inițial ne pare că doar o cerere de chemare de judecată este suficientă.
Fiindcă pe parcursul unui proces de judecată în dependență de conduita părții adverse, conduita instanței de judecată, apariția unor noi probe, pot genera necesitatea depunerii unor demersuri, efectuarea unor expertize, audierea unor martori, întocmirea unei referințe, completarea solicitărilor sau circusmtanțelor din cererea de chemare în judecată. Respectiv v-ați convins că, prestarea unor servicii juridice calitative nu se pot rezuma doar la înctomirea unei cereri de chemare în judecată. Este nevoie de un complex de acțiuni, explicate corect și transparent clientului și aticipate în cadrul procesului de judecată.
Nu întocmim doar cereri de chemare în judecată, preferăm să vă fim alături pe tot parcursul unui proces de judecată, pînă la obținerea unei soluții pe caz.