Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea nr. 10 din 08 mai 2018 privind neconstituționalitate pe marginea reglementărilor ce vizează pensia pentru limită de vârstă. Prevederile supra menționate limitau dreptul la acordarea pensiei pentru cetățenii care, deși au muncit în Republica Moldova, sunt lipsiți de aceasta din simplul motiv că nu-și au domiciliul în Republica Moldova la momentul pensionării. Fiind considerată o prevedere discriminatorie, ce afectează dreptul de proprietate, dreptul la protecția socială și egalitatea cetățenilor.
Deci vă comunicăm că pînă la hotărîrea Curții Constituționale din 08 mai 2018, unica posibilitate a cetățeanului Republicii Moldova de a beneficia de pensie pentru limită de vîrstă avînd domiciliu peste hotare, exista în cazul în care Republica Moldova avea încheiate acorduri bilaterale cu alte state. Astfel ca să fie exclusă posibilitatea de a se primi de către cetățeanul Republicii Moldova stabilit cu domiciliul peste hotare concomitent a pensiei pentru limită de vîrstă din ambele state. Menționăm că la moment Republica Moldova are încheiate acorduri bilaterale cu 16 state printre care Ucraina, Belorusia, Federația Rusă, Estonia, Austria, Portugalia, Cehia etc.
Astfel că în prezent și pe viitor cu ocazia pronunțării Hotărîrii Curții Constituționale cetățeanul Republicii Moldova stabilit peste hotare va avea dreptul de a beneficia de pensie pentru limită de vîrstă, chiar dacă nu este încheiat un acord bilateral cu acel stat, respectiv Casa Națională de Asigurări Sociale din Republica Moldova prin intermediul Ministerului de resort va comunica cu statul de reședință pentru a asigura dreptul la pensie a cetățeanului Republicii Moldova și a exclude dublarea acestui drept.
Aceeași părere fiind consemnată de către Curtea Constituțională a României, ce a menționat în Decizia citată mai sus că acordul de reciprocitate între două state, în domeniul asigurării plăților sociale, nu este decât un mijloc de realizare a obligației constituționale și legale de plată a pensiei. Inexistența unui asemenea acord nu poate reprezenta un motiv pentru negarea dreptului la pensie, stabilit de Constituție.
Image Designed by Freepik