Dna Cristina dorim să desfacem căsătoria, ne-am apropiat la notar și ne solicită să indicăm care va fi domiciliul copilului după divorț, să indicăm pensia de întreținere, în caz contrar ni se refuză prestarea serviciului? Însă noi nu dorim să implicăm copilul minor la această etapă, nu dorim să tensionăm situația și am decis în continuare după divorț ca părinți de comun acord ne vom implica, la moment ne dorim doar divorțul. Trebuie să urmăm procedura în instanța de judecată?
Dacă soții care ne-au adresat această întrebare nu au litigii/conflicte privind întreținerea, educația copilului minor, pot alege drept alternativă desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă, pentru a evita adresarea în instanța de judecată.
Menționăm că unul din momentele practice care diferențiază procedura de desfacere a căsătoriei la notar și procedura de desfacere a căsătoriei la oficiul de stare civilă privește aspectele care le putem soluționa în cadrul acestor 2 proceduri.
Acest moment practic vizează soții care au copii minori comuni și/sau fie au reușit și să dobîndească bunuri proprietate comună pe parcursul căsătoriei.
Astfel în cadrul procedurii de desfacere a căsătoriei la oficiul de stare civilă soții au posibilitatea doar să soluționează solicitarea de desfacere a căsătoriei de comun acord și respectiv în cerere să subscrie faptului că nu au litigii ce ține de domiciliu, educația, întreținerea copiilor minori, cît și să indice că nu au litigii ce ține de partajul bunurilor dobîndite pe parcursul căsătoriei. Ca finalitatea vor obține certificatul de divorț.
În cadrul procedurii de desfacere a căsătoriei în fața notarului li se solicită obligatoriu să formuleze un acord prin care să stabilească cu cine din părinți va avea în continuare domiciliul copilul/copii minori, să stabilească pensia de întreținere și deja la discreția soților, deci dacă doresc soții opțional pot prezenta și un acord cu privire la partajul bunurilor proprietate comună obținute în timpul căsătoriei.
Image Designed by Freepik