În cazul în care se împrumută o anumită sumă de bani, de cele mai dese ori părțile stabilesc un termen sau o dată concretă pentru restituirea împrumutului.
În Monitorul Oficial nr. 364-370 din 20 octombrie 2017 a fost publicată Legea nr. 166 din 21 septembrie 2017 cu privire la tichetele de masă, care reglementează procedura de emitere
În Republica Moldova, drepturile pasagerilor în transportul aerian sunt reflectate în Regulamentul privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau
Dacă în prezent zgomotul vecinilor prin tulburarea liniștii era sancționat de Codul contravențional doar pentru tulburarea liniştii în timpul nopţii
În ultima perioadă tot mai mult se pune în discuție subiectul social ce privește concediul de îngrijire a copilului.
Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea nr. 10 din 08 mai 2018 privind neconstituționalitate pe marginea reglementărilor ce vizează pensia pentru limită de vârstă.
Foarte des ne este acordată întrebarea putem să donăm casa, apartamentul, mașina copilului nostru
Cu toții cunoaștem că bunurile pe care soții le acumulează împreună în timpul căsătoriei sunt o proprietate comună, deci fiecare are dreptul de a folosi poseda acele bunuri
Desfacerea căsătoriei, prin acordul soţilor, ar putea fi făcută la notar, deci s-ar putea curînd să avem o schimbare de procedură